← Înapoi la știri
Din surse oficialeAdministrativ

Ministrul Justiției, domnul Radu Marinescu, în dialog cu reprezentanții sistemului penitenciar privind reformele administrative și protejarea drepturilor personalului, 5 noiembrie 2026

Documentul integral

Ministerul Justitiei

Ministrul Justiției, domnul Radu Marinescu, a avut o întâlnire de lucru cu membrii comisiei mixte constituite din reprezentanți ai Ministerului Justiției, reprezentanți ai conducerii Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) și reprezentanți ai organizațiilor sindicale ale angajaților din sistemul penitenciar.

Discuțiile au avut ca obiectiv analizarea implicațiilor măsurilor anunțate la nivel guvernamental, în contextul angajamentelor asumate prin Programul de Guvernare în materia reorganizării administrative, precum și identificarea unor soluții adecvate, care să țină cont atât de obiectivele de eficientizare instituțională, cât și de specificul activității și drepturile personalului din sistemul penitenciar.

În cadrul întâlnirii au fost abordate o serie de teme de interes major, printre care respectarea și protejarea drepturilor personalului din sistemul administrației penitenciare, echilibrarea schemelor de personal, necesitatea asigurării unui cadru predictibil pentru angajații din sistem, astfel încât eventualele modificări legislative și instituționale să fie analizate transparent și prin consultarea tuturor factorilor implicați, precum și necesitatea continuării investițiilor în digitalizare și în infrastructura sistemului penitenciar.

Ministrul Justiției, domnul Radu Marinescu, a subliniat importanța unui dialog instituțional constant și constructiv cu reprezentanții angajaților din sistemul penitenciar, adresând reprezentanților sindicali invitația de a se implica activ în procesul de reformă, prin adresarea de recomandări și prin participarea, în calitate de invitați, la lucrările ce vor fi organizate în vederea identificării celor mai potrivite soluții.

În acest context, ministrul Justiției a evidențiat necesitatea ca măsurile de reformă să fie fundamentate pe o analiză riguroasă a efectelor acestora și să țină seama de specificul sistemului penitenciar, de responsabilitățile personalului și de implicațiile asupra funcționării serviciului public.

Ministerul Justiției urmărește ca procesul de reformă administrativă să se desfășoare în condiții de transparență, dialog și responsabilitate instituțională, cu identificarea unor soluții echilibrate, care să asigure atât funcționarea eficientă a instituțiilor din sistemul de justiție, cât și respectarea drepturilor și intereselor legitime ale personalului.

Dialogul și consultarea tuturor actorilor instituționali și sociali rămân esențiale pentru conturarea unor măsuri de reformă sustenabile, adaptate realităților din sistemul penitenciar.

Surse și documente

Ministerul JustitieiPublicarea oficială